Dezvoltare‎ > ‎

Turism

     Staţiunea Vaţa de Jos, închisă în prezent, era principala atracţie turistică a comunei fiind celebră pentru apele sale termale cu proprietăţi curative deosebit de eficiente in tratamentul bolilor reumatice, a convulsiilor spasmodice, inflamaţiilor, paraliziilor, afecţiunilor tubului digestiv, glandelor anexe, afecţiunilor ginecologice , afecţiuni ale sistemului nervos şi bolilor profesionale. Odată cu modernizarea staţiunii in baza de tratament se asigurau proceduri de electroterapie, aerohelioterapie, băi cu sulf, sala fitness, cabinet de masaj,laborator de analize. Pentru vizitatori posibilităţile de cazare erau variate : peste 300 de locuri de cazare hoteluri , pensiuni şi locuinţe particulare.

Pentru doritorii de excursii  exista posibilitatea de a vizita obiectivele turistice din zona. Bisericile din lemn din Ciungani, Basarabasa, Ociu, Ocisor, Căzăneşti (sec XV-XVIII) situate intr-un minunat cadru natural , Biserica Franciscana Baia de Cris, Biserica din Ribiţa sec  XIV,Centrul de Ceramica - Tomeşti, Complexul Ţebea cu mormântul lui Avram Iancu, Gorunul lui Horea, Gorunul lui Avram Iancu , Podul Grohotului, Monastirea şi Muzeul Crişan, Muzeul Aurului.  Turiştii mai dispun de asemenea de o gama larga de activităţi de divertisment :tenis, înot, biliard, vânătoare. Pasionaţii de vânătoare au la dispoziţie un număr important de terenuri de vânătoare. Pentru promovarea agroturismului in Vata de Jos  un rol hotărâtor îl are  Asociaţia Turistica '' Vacanţa la Ţară '" prin demersurile pe care le desfăşoară . Asociatia Turistica ''Vacanţa la Ţară '' este o  organizaţie neguvernamentală, care are ca principale obiecte de activitate agroturismul şi dezvoltarea rurală .

Monumente istorice şi rezervaţii arheologice

Localitatea Basarabasa – biserică din lemn, monument de arhitectură, sec. XIX.

Localitatea Birtin – biserică din lemn datând din 1692

Localitatea Căzăneşti – biserică din lemn, sec. XVIII

Localitatea Ciungani – biserică din lemn, sec. XVIII

Localitatea Ociu – biserică din lemn, sec. XVIII

Localitatea Ocişor– biserică din lemn, sec. XIX

Ca şi rezervaţie arheologică amintim Peştera Prihodişte, care păstrează urmele unei aşezări din epoca neolitică.

Peştera Prihodişte, cunoscută şi sub numele de Hânzasca, este amplasată la cca. 3 km de satul Prihodişte şi 5 km de comuna Vaţa de Jos. Peştera are o poziţie retrasă, în fundul unei văi, în imediata vecinătate a unei foste cariere de exploatare a calcarului. Accesul este relativ uşor, iar condiţiile favorabile de locuire sunt completate de prezenţa în apropiere a unui puternic izvor.

Formaţiunea carstică are două intrări cu deschidere spre NE şi respectiv NV, care se reunesc într-o sală centrală de unde porneşte o galerie semiactivă, obturată după cca. 20 m. Obiectivul este cuprins în lista monumentelor istorice, fiind cunoscut cu vestigii arheologice din perioada de trecere de la eneolitic la epoca bronzului.

Atracții turistice

  • Biserica de lemn "Buna Vestire" din satul Birtin, construcție 1690, monument istoric
  • Biserica de lemn "Sfântul Nicolae" din satul Brotuna, construcție secolul al XIX-lea
  • Biserica de lemn "Buna Vestire" din Ciungani, construcție 1600, monument istoric
  • Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului" din Ocișor, construcție 1802, monument istoric.
  • Biserica de lemn "Sfântul Nicolae" din satul Basarabasa, construcție secolul al XVII-lea, monument istoric
  • Biserica de lemn "Pogrârea Sfântului Duh" din satul Căzănești, construcție secolul al XVII-lea, monument istoric
  • Biserica de lemn "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril", din satul Ociu, construcție 1750, monument istoric
  • Biserica de lemn "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din satul Târnava de Criș, construcție 1824
  • Construcții din lemn, secolul al XIX-lea, monumente istorice
Ansamblul rural din Ciungani
Ansamblul rural din satul Căzănești
Gospodării țărănești din satul Birtin,
Casă țărănească, satul Basarabasa
  • Situl arheologic de la Vața de Jos


Biserica de lemn din Birtin

Biserica de lemn din Birtin comuna Vața de Jos, județul Hunedoara a fost ridicată în anul 1690[1]. Are hramul „Buna Vestire” (25 Martie) și figurează pe noua listă a monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-A-03256.

Biserica de lemn din Birtin: imagini din exterior

Biserica de lemn din Birtin: imagini din interior

Istoric
Satul Birtin este menționat documentar în anii 1760-1762, cu patruzeci și două de familii și un lăcaș de cult, ce se identifică cu cel ce dăinuiește și acum. Este așezat pe unul din dealurile molcome ale satului, multă vreme în tovărășia unor stejari seculari, iar de două decenii în aceia a bisericii de zid, aflată la câțiva pași mai spre răsărit. Actul de naștere i-a fost săpat în cadrul intrării de vest,spre naos. S-a păstrat numai fragmentul cu inscripția, din pragul de sus,ce consemnează „FĂCUTU-S-AU ACEASTĂ SFÂNTĂ BISERICĂ IN ZILELE LUI APAFI MIHAIU CRAIU DIN ARDEAL ANUL DOMNULUI 1690 MESETA APRILIE, 20 ZILE,POPA LAZĂR”. Desigur meșterul făurar. Pe o bârnă a peretelui sudic, la exterior, au mai fost lăsate câteva slove, dar numai data, 1692 mai 27, a mai putut fi descifrată. Tipul de plan este cel clasic cu altarul și pronaosul în prelungirea navei. Bârnele masive ale pereților, așezate direct pe pământ, fără tălpoaie, se îmbină în coadă de rândunică, cele de sus intersectându-se în console, ale căror crestături în unghi drept se sting într-un lob. Pe înălțimea a două bârne, din peretele de sud, este străpunsă o fereastră. Acoperirea interiorului: tavan drept peste pronaos, boltă în leagăn peste naos, cu timpane est și vest pe suprafețe teșite, boltă tronconică și trei fâșii curbe peste altar. Toate acestea au rezultat în urma șantierului de refacere, când clopotnița, inițial detașată, a fost amplasată peste pronaos. Din podoaba pictată cea mai timpurie este aceea a ușilor impărătești, cu Buna Vestire și Evangheliștii, despre care aflăm din însemnarea: „Anii Domnului 1740,această sfântă zveră s-au făcut pentru sufletul lui Ivănuț Marc și au umblat Ivănuț Toader de s-au făcut acest lucru să-i fie pomană, și zugrav au fost Gligorie Moldovan. În 1772, Stan zugravul, fiul popii Radu de la Rășinari, realizează registrul împărătesc al tâmplei de la Birtin, inclusiv icoana de hram cu Buna Vestire, pe care, după obiceiul său, le semneaza pe verso, amintind că era locuitor în Orăștie, protopop fiind Iosif de la Trestia. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, pereții bisericii primesc un nou veșmânt pictat, astăzi împuținat de vreme, dar capabil să dezvăluie însușirile artistice ale celor ce i-au dat viață. În naos, sub ampla reprezentare a celei de-a doua veniri, a fost scris textul pisaniei cu acest conținut În zilele prea înățatului împărat Frantiscus I, episcop al Ardealului Vasile Moga, protopop Tobie Perian , parohul locului Iosif Morariu ,s-au zugrăvit această sfântă biserica cu toata cheltuiala cinstitului popor la anul Domnului 1829 prin M.Borsos și Simon Silaghi. Din pictura pronaosului s-a conservat pe plafon Adam și Eva, Maria Egipteanca și părintele Zosima. Partea superioară a bolții naosului cuprinde cercurile cu reprezentările: Dumnezeu Tatăl; Is.Hr., Sf .Duh (porumbelul). Chenare, pe motivul frunzei de stejar, împart transversal și longitudinal restul bolții. În capete sunt zugrăviți evangheliștii, între aceste compoziții temele fiind repartizate pe două registre. La nord: Petru pe mare; Dumineca Samarinencei; Pilda lui Ioan proorocul cu gâturile de balaur (scena din Apocalipsă). La sud:Alungarea duhurilor rele; Dumineca orbului; Dumineca mironosițelor. Registrul următor cuprinde scene din ciclul patimilor. La nord: Spălat-au mâinile și picioarele mele; Și l-au răstignit între doi tâlhari, unul de-a dreapta Tatălui și unul de-a stânga lui; Și l-au pus pe Isus în mormânt mare ce era săpat în piatră. La sud: Sărutarea cea vicleană; S-au spălat mâinile Pilat; Și l-au pus pe Simon Chirineu să ducă crucea. Pictura altarului, rămasă doar fragmentar, pare a reprezenta, pe boltă, sfânta Troiță, iar pe suprafața verticală :Is.Hr.Pâinea vieții și teoria arhiereilor.
Bibliografie
Cristache-Panait, Ioana (2000). Arhitectura de lemn din județul Hunedoara. București: ARC. ISBN 973-99717-2-5

Biserica de lemn din Brotuna

Biserica de lemn din Brotuna, comuna Vața de Josjudețul Hunedoara a fost ridicată în secolul XIX, cel mai târziu în jurul anului 1870 deși, probabil, biserica are o vechime mult mai mare. Are hramul „Sfântul Nicolae”. Nu figurează pe noua listă a monumentelor istorice, chiar dacă ar merita-o cu prisosință, pentru că această biserică, ca și multe alte biserici din zonă (Ociu, Basarabasa, Căzănești, Lunca, Bodești, Ionești, Tisa, Cristești, Țărmure), adăpostește o foarte valoroasă pictură murală, atât cât s-a mai păstrat din ea datorită intemperiilor și trecerii timpului. Probabil că unul dintre motivele neincluderii ei sunt transformările și modificările care au intervenit de-a lungul timpului. 

Biserica de lemn din Brotuna - imagini din exterior

Biserica de lemn din Brotuna - imagini din interior

Istoric și trăsături

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Brotuna este un edificiu de plan dreptunghiular, cu absida nedecroșată, poligonală, cu trei laturi. Deasupra pronaosului tăvănit se înalță un turn-clopotniță semeț, cu fleșă zveltă, învelit integral în tablă. Intrarea apuseană este precedată de un pridvor deschis; în dreptul celei sudice s-a adosat o terasă amplă. Suprafața exterioară a bârnelor este tencuită. Lăcașul, renovat în anii 1961, 1987 și 2007, a fost ridicat la mijlocul secolului al XIX-lea, pe locul unei bisericuțe din bârne, atestată atât de conscripțiile anilor 1761-1762[1] și 1829-1831[2], cât și de harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773); a fost distrusă de unguri în timpul Revoluției de la 1848. Datarea este sugerată de pisania fragmentară a bogatului decor iconografic interior, executat, cu intermitențe, între anii 1850 și 1866[3].


Biserica de lemn din Ciungani

Biserica de lemn din Ciungani, comuna Vața de Josjudețul Hunedoara a fost ridicată în jurul anului 1600[1]. Are hramul „Buna Vestire” (25 Martie) și figurează pe noua listă a monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-A-03297. Cu cei 14 metri ai săi, are turnul cel mai înalt dintre bisericile de lemn hunedorene.

Biserica de lemn din Ciungani - imagini din exterior

Biserica de lemn din Ciungani - imagini din interior

Istoric și trăsături

Pe dealul „Zapoza” din satul Ciungani se păstrează un edificiu foarte valoros din bârne, înscris pe lista monumentelor istorice românești. Biserica, cu hramul „Buna Vestire” era descrisă în 1755 ca fiind „de lemn, veche, nesfințită” de conscriptorii episcopului sârb Sinesie Jivanovici al Aradului. Aceasta figurează atât în tabelele recensămintelor ecleziastice din anii 1761-1762 și 1829-1831, precum și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773).

Lăcașul înfățișează o planimetrie arhaică, anume cea a unui dreptunghi cu absida pentagonală decroșată, prevăzut, în partea opusă, cu o terminație poligonală în trei laturi; tradiția potrivit căreia biserica ar fi fost înălțată în jurul anului 1600 își găsește astfel confirmarea. Pisania care cuprindea datarea începuturilor acestui edificiu a dispărut însă în cursul unui vechi șantier de supraînălțare a pereților bisericii. Acoperișul cu pante repezi, precum și fleșa înaltă a turnului-clopotniță impunător (14 m), sunt învelite în șiță. Accesul în sfântul lăcaș se face prin două uși, amplasate pe laturile de sud și de vest.

La interior se constată existența a două etape distincte de pictură. Peste cea realizată în anul 1782 de Iosif Zugravul, realizatorul ansamblurilor murale arădene de la Șoimuș-Buceava și Mădrigești, s-a suprapus în 1810, aproape în totalitate, un nou decor mural, datorat meșterilor Ioan din Poiana Sibiului și Mihai Borșoș; icoanele din pronaos, atribuite lui Constantin Zugravul din Rișca, sunt contemporane primei etape.

Dată fiind extinderea satului, este posibil ca în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea să se fi ridicat încă o bisericuță din bârne, vândută în 1830, potrivit tradiției, obștii din Vozdoci (cătun încorporat azi în Luncșoara, județul Arad)[2].

Biserica de lemn din Ocișor

Biserica de lemn din Ocișor, comuna Vața de Josjudețul Hunedoara a fost ridicată în anul 1802[1]. Are hramul „Adormirea Maicii Domnului” și figurează pe noua listă a monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-B-03373. 

Biserica de lemn din Ocișor - imagini din exterior

Biserica de lemn din Ocișor - imagini din interior

Istoric și trăsături

Potrivit tradiției, biserica ar fi fost înălțată în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea în satul Mermești (județul Arad), de unde s-ar fi mutat pe amplasamentul actual în anul 1804, dată sugerată de pisania decorului iconografic al absidei: „Acest altar s-au zugrăvit cu plata acestor oameni Horga Ion cel bătrân, Horga Ion, Petru Lup, Trifan cel tânăr, Busdan Rista, Horga Blaj, pentru sufletele lor și ale părinților, anul 1804 octombrie în 14 zile”. Această etapă este atribuită lui Mihail Borșoș, cel care a revenit la Ocișor în 1820 pentru zugrăvirea tâmplei și a ușilor împărătești. Diferit, naosul fusese pictat în ultimul pătrar al secolului al XVIII-lea de cunoscutul meșter zărăndean Constantin din Rișca.

Multiplele reparații survenite de-a lungul timpului au consolidat infrastructura edificiului, dar i-au diminuat mult din valoarea artistioă; una dintre acestea, desfășurată în 1899, este consemnată pe filele unei evanghelii (Sibiu, 1802) româno-chirilice. Ampla renovare din anul 1967 a redat bisericii înfățișarea exterioară de odinioară, prin îndepărtarea stratului inestetic de tencuială și prin reacoperirea cu șiță (reînnoită în 2009) a edificiului și a frumoasei sale turle de inspirație barocă, în formă de bulbi suprapuși. În schimb bolta interioară de scânduri a fost înlocuită, pierzându-se astfel pentru totdeauna valorosul veșmânt mural care o împodobea[2].

Biserica de lemn din Ociu

Biserica de lemn „Sf.Arhangheli” din Ociu, comuna Vața de Jos ,județul Hunedoara a fost ridicată în anul 1750[1], pictura datează din 1821. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (8 noiembrie) și figurează pe noua listă a monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-A-03374. 

Biserica de lemn din Ociu - imagini din exterior

Biserica de lemn din Ociu - imagini din interior

Istoric

Biserica de lemn ce poartă hramul Sfinții Arhangheli, a fost înălțată în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, luând locul, pe dealul de deasupra Crișului, lăcașului anterior. A fost model în ceea ce privește forma de plan, pentru noua ctitorie, dreptunghiulară, cu absida nedecroșată în prelungirea navei, formă căreia i-a dat dimensiunile cerute de sporul demografic al veacului. Spre sfârșitul secolului trecut, spațiul a fost alungit spre vest, probabil tot atunci s-au tencuit pereții, ascunzându-se aspectul plastic al bârnelor, al îmbinărilor și consolelor. Modificarea părții de vest a cauzat și renunțarea la cadrele intrărilor, cu inscripții și decor sculptat. În 1821, pereții lăcașului au fost zugrăviți, conținutul pisaniei de pe tâmplă, fiind acesta: “Cu ajutorul lui Dumnezeu s-au zugrăvit această sfântă biserică prin măna lui Nichifor Bădău zugrav cu cheltuiale de bani 20, din tot satul Ociului, fiind ctitor Ciorogar Adam, Maria, Adamul, Ana, Dan crâșnicul, Bălan Mihaiu, Petrișor Mihai, gronicul... Solomon 1821. Și s-au gătat în luna lui octombrie fiind... Ion Maier, Toderaș Adam a Adamului, Giur Crișan, Con Gheorghe lui Ispas, Ilie Ursu din Prăvăleni și s-au pus și șindiile pre biserică șapte mii...”. Știrea privind șindrilitul este interesantă, prin ea calculându-se cu aproximație, vechimea bisericii (cca 1700), căci în trecut de la o lucrare de învelire la alta trecea o jumătate de veac. Pisania pare a menționa un singur zugrav, pe Nichifor, întâlnit la Julița, cu numele Nandonie. Prezența în pisania de la Ocișor a numelui Bădău ne îndreptățește ipoteza că este vorba de un al doilea zugrav, Nicolae Bădău de la Lupșa Mare, al cărui prenume ori a fost omis, ori a dispărut. Pictura de la Ociu deține prin desen, culoare și tematică, multe asemănări cu ansamblurile semnate de Nicolae Bădău, cel mai apropiat fiind la Șteia, din 1823-1824. Un argument în plus vine în sprijinul ipotezei formulate mai sus, acesta fiind zapisul unei cărți pe care l-a scris în 1824, numitul zugrav, confirmându-i-se astfel prezența la Ociu. Programul picturii este bogat. În pronaos, sunt zugrăvite chipuri de mucenițe, inclusiv peretele despărțitor, pe cel nordic fiind reprezentată și Duminica Floriilor. Suprafața bolții naosului este împărțită în trei registre, pe cel superior fiind zugrăviți: Maria Orantă, Sf. Duh. Programul iconografic al altarului îl alcătuiesc temele: Sfânta Troiță; cete îngerești; Maria cu Pruncul, redată în întregime, zdrobind un balaur, ajutată de Is. Hs.; Jertfa lui Avram; arhierei și arhidiaconi; „Când s-au pogorât Is. Hs. în pustie 40 de zile”; proorocul Ilie. Pictura tâmplei (pe peretele despărțitor) este dispusă pe două frize: Răstignirea și medalioane cu prooroci, în decor cu viță de struguri; apostolii cu Deisis. Icoanele împărătești prezintă asemănări cu multe altele din zonă, prin chenarele în stuc pe motiv floral (Sf. Nicolae, în întregime, ține cârja cu cap de dragon). Data pisaniei se repetă pe alocuri, ca și la Șteia. Două icoane împărătești s-au păstrat în pronaos, ele evocând tâmpla din al XVIII-lea veac și înmulțind cele știute despre activitatea lui popa Ioan din Deva, căruia i se atribuie.

Biserica de lemn din Basarabasa

Biserica de lemn din Basarabasa, comuna Vața de Jos , județul Hunedoara a fost ridicată la sfârșitul sec.XVII[1]. Are hramul „Sfântul Nicolae” și figurează pe noua listă a monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-A-03244

Biserica de lemn din Basarabasa - imagini din exterior

Biserica de lemn din Basarabasa - imagini din interior

Istoric și trăsături

Satul Basarabasa este atestat documentar în anul 1439. Tipul de plan al bisericii, cu hramul „Sf. Nicolae”, este cel dreptunghiular, cu absida în prelungirea navei, poligonală, cu trei laturi. Bârnele masive, din stejar, sunt iscusit îmbinate în coadă de rândunică, teșiturile capetelor fiind marcate, iar perechile de console, adevărate aripi, tratate prin crestături multe și mărunte ce se opresc într-un lob. O pleiadă de cruci, cu brațele în forma discului solar și decor de rozete, aninate de peretele altarului, îi sporește izul patriarhal. Turnul – clopotniță este înalt și robust, cu foișor în console, mai târziu închis cu scândură, rămânând câte două ferestre pe fiecare latură, închise și cu obloane, iar fleșa înaltă, ascuțită, învelită în prezent cu tablă. Biserica a fost renovată de câteva ori, învelitoarea acoperișului, din șiță cândva, înlocuită cu țiglă, cadrele originale ale ușilor au fost înlocuite, ferestrele acoperite cu obloane, iar, de curând, pe peretele sudic, unde se află una din intrări (cealaltă aflată pe latura de vest), s-a adăugat un fel de șopron larg care adăpostește mese și bănci de scândură, folosite pe la parastase, pomeni și cu ocazia diferitelor sărbători religioase. Biserica, ridicată pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, a fost împodobită cu pictură murală, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, perioadă din care au rămas câteva icoane și ușile împărătești atribuite lui Constantin zugravul. În 1810 s-a înnoit pictura murală, realizându-se un program iconografic bine compus, de o certă valoare. Potrivit pisaniei, autorul picturii a fost zugravul M. Borsos. Programul iconografic este compus și distribuit dupa o anumită schemă. În naos, pe boltă, chipurile Mariei și al lui Isus Hristos , înscrise în cerc; registrul de jos cuprinde, între compozițiile cu evangheliști, scene din ciclul hristologic. Pictura pereților verticali, prejudiciată de vreme, vădește prin decorul drapat, influența stilului rococo în formația zugravului, influență resimțită și la piesele de mobilier din cadrul scenelor. În altar, temele alese, pentru boltă sunt, în genere, altele decât cele obișnuite în secolele dinainte. Dacă în axul bolții apare Tatăl Savaot, pe restul suprafeței sunt reprezentate: Cina cea de taină, Sf. Troiță, Sf. Aron, Jertfa lui Avram și fuga în Egipt. Pe suprafata pereților verticali își păstrează locul teoria arhiereilor, între arcade cu decor floral: Ioan Zlataust, Atanasie, Chiril, Grigorie, Arhidiaconul Ștefan, Laurențiu. Pictura Tâmplei, așternută de același zugrav, pe peretele dinspre altar, cuprinde: Răstignirea, medalioane cu prorocii, apostoli, cu Isus Hristos pe tron, friza celor 12 praznice. Icoanele împărătești sunt zugrăvite direct pe perete (ca la Ocișor). În evoluția picturii, de la o epocă la alta, ansamblul de la Basarabasa constituie o operă de referință, biserica fiind încadrată prin vechimea sa și valoarea picturii, ca monument de categoria A.

Biserica de lemn din Căzănești

Biserica de lemn din Căzănești, comuna Vața de Jos , județul Hunedoaraa fost ridicată în secolul XVII, mărită în sec.XIX[1]. Are hramul „Pogorârea Sf.Duh” (a 8-a Duminică după Paști) și figurează pe noua listă a monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-A-03287. Este una dintre bisericile de lemn hunedorene cele mai valoroase, prin vechimea ei, stilul arhitectural și pictura murală, atât cât s-a mai păstrat din ea. 

Biserica de lemn din Căzănești - imagini din exterior

Biserica de lemn din Căzănești - imagini din interior

Istoric

Biserica cu hramul „Pogorârea Sf. Duh” din satul Căzănești este unul din puținele monumente de acest fel care poate fi fotografiat de sus, de la nivelul crucii de pe clopotniță, și asta pentru că, deși lunca largă de la confluența văilor Crișoaia și Cerboaia, unde este așezată localitatea, este înconjurată de nenumărate dealuri, strămoșii căzăneștilor au ales locul pentru biserică în luncă, chiar la poala unui deal stâncos și golaș. Biserica a fost construită în secolul al XVII-lea, planul ei fiind dreptunghiular, cu absida decroșată, poligonală, cu trei laturi. Deasupra pronaosului se ridică clopotnița viguroasă, înaltă, impunătoare, mai largă la bază și îngustându-se pe măsură ce se apropie de foișorul în console, frumos împodobit cu scânduri traforate și coiful înalt, ascuțit. Întreaga clopotniță, ca și acoperișul bisericii, sunt învelite în șiță. Monumentul a fost amplificat spre vest, prin adăugarea actualului pronaos (și a clopotniței de deasupra acestuia) probabil în anul 1872. În 1828, pereții cei vechi au fost pictați, pe spatele obștii. Conținutul pisaniei, fără cuvintele șterse de vreme, este următorul: „ Această biserică s-au zugrăvit în zilele înălțatului împărat Francisc, cu cheltuiala satului, în anul 1828, zugrav Ioan…paroh Fear Iosif, Fear Iovat, Fear Simu chitori…crâsnic Rafila Avram…”. Se bănuiește că printre cuvintele curățate se aflau și cele ce numeau un al doilea zugrav, pe M. Borsos, a cărui prezență se resimte în decorul floral din chenare, în iconografia altarului, în trăirile unor personaje, în compunerea Judecății de Apoi (a doua venire) , așternută pe peretele de vest al naosului, împreună cu două scene din patimile lui Isus Hristos. Partea superioară a bolții naosului, cu pictura deteriorată (ca și în restul bisericii) , conține reprezentările. Sf. Troiță, Maria Orantă, evangheliștii. Registrul de la nastere al bolții este dedicat ciclului hristologic, scenele fiind separate prin benzi de culoare. Pentru izbutita lor realizare artistică se remarcă: „Când s-au rugat Hristos îndeosebi”; „Când l-au pus pre Hristos pe cruce de l-au bătut”; „Când l-au ridicat pe Hristos ” (de fapt, luarea de pe cruce, cu frumosul chip de țăran al lui Iosif) . Pe suprafața pereților verticali, în nișe cu bogat decor floral, sunt zugrăviți sfinți mucenici și militari. Remarcăm, de pe peretele de sud, pe împărații Constantin și Elena, zugrăviți într-o plăcuță cromatică. Programul iconografic al altarului este compus din temele „Gospot Savaot tatăl Atotțiitorul” (pe fundalul înstelat al bolții) ; „Când s-au dus Iosif cu Precista în Eghipet de au fugit de Irod”; „Când a omorât Cain pe Abel” (în cerc, în nordul și respectiv sudul bolții) ; „Cina cea de taină” (în est).

Biserica de lemn din Târnava de Criș

Biserica de lemn din Târnava de Criș, comuna Vața de Jos , județul Hunedoara a fost ridicată în anul 1824. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (8 noiembrie). Deși nu figurează pe noua listă a monumentelor istorice, biserica are o valoare istorică deosebită, fiind martora tumultuoaselor evenimente de la 1848, când în Zarand pătrunseseră cete de unguri înarmați conduși de maiorul Gaal. Au avut loc bătălii la Gura-Văii, Hălmagiu și mai ales la Târnava de Criș, unde sunt uciși aproximativ 283 de români, în data de 8 noiembrie. Ofensiva a continuat, ungurii ocupând Baia de Criș și Bradul, dar neavând curajul să se aventureze în munți, s-au retras, umplând Zarandul de spânzurători și jefuind satele cumplit.

Biserica de lemn din Târnava de Criș - imagini din exterior

Biserica de lemn din Târnava de Criș - imagini din interior